În 2013, viața mea s-a schimbat radical. Tatăl copiilor mei a plecat să lucreze în străinătate, iar eu m-am trezit singură, cu atacuri de panică și  stări depresive, cu doi copii mici, facultate la zi și niciun pic de experiență în gestionarea treburilor casei. Totul părea copleșitor, iar fiecare zi era o luptă.

Mi-am dorit să revin la o „normalitate” pe care o cunoșteam, deși, privind în urmă, acea normalitate nu era ceea ce îmi doream cu adevărat. Era doar zona mea de confort. În cele din urmă, am trecut printr-un divorț – un pas dificil, dar care a marcat începutul unei călătorii de regăsire și transformare.

Copilăria mea și moștenirea părinților

Am crescut într-un mediu provocator, cu o mamă care a știut să-și arate iubirea într-un mod agresiv și un tată emoțional indisponibil. În timp, am înțeles că, dragii de  ei mi-au oferit ceea ce au primit la rândul lor. Mi-au dăruit însă cel mai prețios dar: viața.

Aceste experiențe mi-au format tiparele de sacrificiu, de a face totul singură, de a fi puternică în energie masculină, ignorând nevoile mele emoționale și feminine. Crescându-mi copiii singură, acest model s-a întărit, iar într-o zi m-am privit în oglindă și nu m-am mai recunoscut. Am văzut bărbatul pe care mă simțeam obligată să-l devin, iar în acel moment am luat decizia să îmi dau voie să scot femeia din mine la suprafață, să-mi redescopăr feminitatea și să trăiesc autentic.